Adina Berciu-Draghicescu
Metrologia este stiinta auxiliara a istoriei care are
drept obiect studiul masurilor fixe sau variabile. Numele
provine de la cuvantul grecesc metron = masura,
iar logos = vorbire, studiu. Asadar, altfel
spus, metrologia se ocupa cu ,,vorbirea despre masura….
Dictionarul enciclopedic din 1972 defineste,
astfel, aceasta stiinta ,,disciplina care se ocupa cu
masurile fizice precise, cu unitatile si procedeele
de masura…. Tot ea se ocupa si de ,,ansamblul activitatilor
legale si administrative privind pastrarea si reproducerea
etaloanelor, verificarea instrumentelor de masura….
Cea mai complexa definitie a metrologiei istorice se
intalneste in Dictionarul stiintelor speciale ale
istoriei: ,,metrologia istorica, disciplina speciala
a istoriei care se ocupa cu studierea sistemelor de
masura din trecut, oglindite in izvoare documentare,
cu evolutia acestora de-a lungul istoriei, cu adaptarea
lor la sistemul de masura modern, precum si cu cercetarea
vechilor masuratori, in raport cu sistemul utilizat
pe regiuni, in anumite perioade, in vederea stabilirii
datei probabile si a locului de creare a unor izvoare
nedatate sau nelocalizate….
Societatea omeneasca a folosit pentru masurare diferite
valori, dar definitivarea sistemelor s-a petrecut abia
in perioada greaca si romana.
In perioada medievala, sistemele de masurare au fost
extrem de diferite si diversificate.
Preocuparile stiintifice privind modalitatile de masurare
de-a lungul timpului apar abia in secolul al XVI-lea,
cand s-a scris si primul tratat de metrologie a lui
G. Agricola: De menseribus et ponderibus romanorum
(1550). In secolele urmatoare, cercetarea sistemelor
de masurare in Antichitate si Evul Mediu s-a intensificat
in numeroase tari din Europa. In secolul al XIX-lea,
metrologia a devenit disciplina de predare in invatamantul
politehnic, agronomic si comercial.
In Tarile Romane, in perioada Regulamentului Organic
(1831-1832) s-au facut incercari de uniformizare a masurilor,
dar acest lucru va fi posibil abia in anul 1866 in Principate
si in 1876 in Transilvania.
In planul stiintific [4] inceputul este facut de Gh.
Asachi (1788-1869) care ne-a lasat o valoroasa lucrare:
Masurile si greutatile romanesti si moldovenesti
in comparatie cu ale celorlalte neamuri, Bucuresti,
1848.
Din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, principala
preocupare a metrologiei din Tarile Romane a constituit-o
introducerea sistemului metric, ,,batalia pentru sistemul
metric…. S-au remarcat in acest sens: G. Cantilli, M.
Maracinescu, Stefan Pop, T, Petrisor, Al. Zane.
In deceniile opt si noua ale secolului XX s-au remarcat
lucrarile urmatorilor: Nicolae Stoicescu: Cum masurau
stramosi. Metrologia medievala pe teritoriul
Romaniei, Bucuresti, 1971; Gh. Puri: Metrologie
generala, Timisoara, 1983; V. Ruxandra: Metrologie,
partea I, Bucuresti, 1983; Nicolae Leonachescu: Batalia
pentru sistemul metric, Bucuresti, 1986.
Masurile sunt de doua feluri: a) directe, in afara omului,
cum este spatiul si timpul; b) cele determinate de om
prin diverse observatii si calcule, precum greutatea,
densitatea, lungimea, volumul etc. Acestea au variat
de-a lungul timpului, de la o oranduire sociala la alta,
dupa loc, formand adevarate sisteme. Cunoasterea acestor
sisteme este absolut necesara pentru intelegerea deplina
a izvoarelor istorice. Trebuie cunoscute sistemele metrologice
ale fiecarei oranduiri precum si modalitatea de transpunere
in sistemul actual de calcul. Fara aceasta raportare
nu se pot intelege documentele si nu se pot cunoaste
procesele economice si nici scrie istoria economica
a unei oranduiri. Apoi istoria unitatilor de masura
este foarte strans legata de istoria comertului, si,
prin urmare, cunoasterea unitatilor de masura, prezentarea
lor valorica intr-un anumit interval de timp, intr-un
loc, determina cunoasterea produselor care se realizeaza
intr-o societate, valoarea acestora, raporturile care
exista intre diferite produse, puterea de cumparare
a membrilor societatii respective.
Cea mai veche terminologie din domeniul metrologiei
s-a cunoscut in Chaldeea (regiune in sudul Babylonia).
Este una simpla si se intalneste si la alte popoare
si zone, aceasta aparand o data cu relatiile de schimb.
Odata cu dezvoltarea comertului si a transporturilor,
s-a simtit nevoia unor cuvinte si expresii noi, potrivite
unor noi activitati economice.
In epoca antica aproape toate popoarele au adoptat masuri
plecand fie de la membrele corpului omenesc, fie de
la produsele necesare traiului zilnic. Apoi, acestea
au fost multiplicate, dupa timp si dupa loc, si s-au
aplicat tuturor genurilor de masuri: de lungime, de
suprafata, de capacitate, de greutate.
In metrologie exista trei sisteme:
1) duodecimal, care are la baza impartirea in 12 unitati
luate impreuna si care se numeste duzina;
2) sexagesimal, in care prima unitate superioara are
60 etaloane;
3) zecimal, in care prima unitate superioara etalonului
este un multiplu de loc.
In Antichitate, desi primele calcule se intalnesc in
Chaldeea, totusi se constata, din punct de vedere numeric,
o mare varietate de sisteme proprii fiecarui popor si
fiecarui tinut, cetate etc. De aici apare dificultatea
cunoasterii tuturor precum si realizarea corespondentei
in sistemul actual de calcul. Dam spre exemplificare
masurile de la Atena, celebra cetate a lumii grecesti.
Masuri de lungime:
a) dactylos (lungimea unui deget) = 0,0193 m.
b) palaeste (largimea mainii in latul palmei) = 4 dactili
= 0,0771 m.
c) spithame (distanta din varful degetului mare la varful
degetului mic, avand palma deschisa) = 12 dactili =
0,2312 m.
d) pos (piciorul) = 16 dactili = 0,3083 m.
e) pehys (cotul) = 1,1/2 picioare = 0,4624 m.
f) bema (pasul) = 2,1/2 picioare = 0,771 m.
g) orgynia (lungimea a doua brate intinse sau stanjenul)
= 4 coti = 1,85 m.
Piciorul era unitatea masurilor itinerare, dintre care
mai cunoscute au fost:
a) doua picioare si jumatate = 0.771 m
b) pletron (lungimea unei brazde pe care o poate taia
deodata un bou = 100 picioare = 30,83 m)
c) stadionul (distanta pe care o poate strabate un alergator
fara a se opri) = 600 picioare = 184,98 m
d) dublu stadiu
e) stadiu cvadruplu
f) 7 sau 12 stadii.
Acestea se foloseau in cadrul intrecerilor sportive.
Masurile de suprafata au ca unitate de masura
piciorul patrat.
Pentru masurile de capacitate grecii au intrebuintat
doua feluri de masuri: unele pentru substante lichide
si altele pentru substante solide.
Pentru lichide mai folosite au fost urmatoarele:
a) cotilul sau ulcica… = 0,2736 l.
b) hous-ul = 12 cotili = 3,28 l.
Pentru solide:
a) cotilul = 0,2736 l.
b) hoinix-ul = ratia zilnica a unui om = 4 cotili =
1,0944 l.
c) medimna = 192 cotili = 52,53 l.
Pentru greutati au fost importante doua sisteme,
cel eubeic si cel eginetic. Terminologia era aceeasi
dar valoarea era diferita.
La Atena se folosea:
a) obolul = 0,728 gr.
b) drahma = 6 oboli = 4,36 gr.
c) mina = 100 drahme = 436,60 gr.
d) talantul = 60 mine = 26.136,20 gr.
Sistemul roman a fost asemanator cu cel grecesc.
Masuri de lungime:
a) digitus (degetul) - latimea degetului mare = 0,0183
m.
b) palmus (palma) - latimea palmei mainii = 0,0740 m.
c) uncia (1112 din pessus) = 0,1234 m.
d) pes (piciorul) = 4 palme sau 16 degete = 0,2963 m.
e) cubitus (cotul) = 1.1/2 picior = 0,4443 m.
f) gradus (gradul) = 2.1/2 picioare = 0,7407 m.
g) passus (pasul) = 5 picioare = 1,4815 m.
h) pertica (prajina) = 10 picioare = 2,9630 m.
i) millia passum = 1000 de pasi = 1481,50 m.
j) stadium (pe mare) = 184,98 m.
k) milla = 8 stadii = 1379,86 m.
Pentru suprafata se folosea, la fel ca la greci,
piciorul patrat (passus quadratus) = 0,0008 cm^2. Mai
importante au fost:
a) pertica = prajina folosita de hotarnici fara o valoare
precisa
b) scripulum - 10 picioare patrate = 8,84 m^2.
c) jugerum (iugarul) = 2523,35 m^2.
d) heredium = 2 iugare = 5046,7 m^2.
Masuri de capacitate. Pentru lichide unitatea
de masura a fost amphora (numita si vadra) = 26,196.
Pentru solide unitatea de masura era numita
modius si continea 8,733 l.
Masuri de greutate. Etalonul a fost libra, impartita
in 12 uncii.
Aceasta avea subdiviziuni: 1 libra = 12 uncii = 327,45
gr., 1 uncie = 27,28 gr.
Semiuncia avea 13,64 gr.
In perioada feudala nu se putea vorbi de un sistem.
Dar s-a perpetuat din epoca antica, in mare masura,
terminologia si uneori chiar continutul ei. Astfel pentru
lungimi existau:
a) linia = 1/12 deget = 0,00225 m.
b) pollex (policar, degetul cel mare) = 0,027 m.
c) pes (picior) = 12 degete = 0,3258 m.
Pentru suprafata s-a mentinut pertica (prajina).
Pentru capacitate s-a folosit: modius, pinta (cana),
apoi banita pentru substante uscate = cca. 13 l, butoiul
(sau polobocul).
Pentru greutati s-a introdus marca de 218,056 gr.
In toata antichitatea si in toata perioada medievala
s-a constatat dificultatea existentei unor atat de variate
sisteme pentru masuri si greutati.
Desi din secolul al XVI-lea s-a pus problema constituirii
unui sistem mai simplu de calcul. Abia in secolul al
XVIII-lea s-a putut crea sistemul metric. Un sistem
mai practic. In 1766 francezul La Condamine a izbutit
sa determine o masura mai unitara, stanjenul peruvian
(la toise de Perou) si a propus-o ca etalon pentru masurarea
gradelor meridianelor. Totusi, propunerea sa nu s-a
impus si, in 1790, savantii francezi au hotarat ca unitatea
de masura pentru lungimi sa fie 1/10.000.000 parte din
meridianul Parisului, portiunea de la Ecuator la Pol.
Astfel s-a adoptat ca orice diviziune sa se faca prin
cifra 10. De aici a derivat si numele de sistem zecimal.
Aceasta fractiune a fost numita metru (metron), adica
masura. In Franta noul sistem a fost adoptat la 1 noiembrie
1801, in mod facultativ, iar din 1 ianuarie 1840 a devenit
obligatoriu.
Dupa propunerea metrului ca etalon de lungime s-a facut
si propunerea unui etalon de greutate: kilogramul, respectiv
gramul.
Etalonul acestui sistem cu multipli si submultipli are
o baza reala. Terminologia multiplilor este luata din
limba greaca (kilo = 1000 gr., hecto = 100, deca = 10),
iar submultiplii au termeni din limba latina (deci =
10 centi = 100 mili = 1000).
Acesti termeni se adapteaza cu usurinta la tot felul
de masuri: de lungime (km = 1000 m, hectometrul = 100
m, decametru = 10 m); de suprafata: km^2, hectometru^2,
decimetru = 0,010 m, m^2, centimetru, milimetru, micron).
Pentru suprafetele agrare se ia ca unitate decametrul2
(arul sau ario = 100 m^2) si are un singur multiplu:
hectarul = 10000 m^2 si un singur submultiplu = centiarul,
a suta parte dintr-un ar = 1 m^2.
Masurile de capacitate au ca etalon m^3 cu multiplii
si submultiplii si sunt de doua feluri: pentru corpuri
solide si pentru corpuri lichide.
Pentru masuratul lemnelor nefasonate se intrebuinteaza
sterul, cu un submultiplu: decasterul = 10 m^3 si un
submultiplu: decisterul = 0,010 m^3.
Masurile pentru lichide au ca unitate etalon: litrul,
cu multipli si submultipli.
Masurile de greutati (ponduri) au ca unitate etalon
gramul. Un cm^3 de apa cantarita in vid la temperatura
de 4 grade da pondul gram. Multipli si submultipli sunt:
kg, tona, chintalul, hectogramul, decigramul, centigramul,
miligramul.
In epoca antica desigur ca geto-dacii au folosit unitatile
de masura grecesti si apoi romane. In epoca feudala
romanii au avut un sistem propriu de masuri care s-a
caracterizat prin unitate si diversitate. Majoritatea
masurilor si greutatilor aveau aproximativ aceleasi
denumiri si in cele trei Tari Romane. Diferea marimea
acestora de la o zona la alta. Majoritatea denumirilor
sunt de origine greco-latina: deget, plama, cot, pas,
funie, falce, cabla, cantar.
Pentru suprafete s-a folosit prajina si stanjenul precum
si falca, pogonul, cureaua, chinga.
Masurile de capacitate mai folosite au fost: butoiul,
vasus si tunella. Iar cele de greutate erau: povara,
burduful, sacul, cantarul, carul, mija.
Sistemul zecimal s-a introdus in Principate dupa o indelungata
batalie la 27 septembrie 1864, devenind obligatoriu
in ianuarie 1866.
BIBLIOGRAFIE
1. BERCIU DRAGHICESCU, ADINA, Introducere
in istorie si stiintele auxiliare ale istoriei,
Bucuresti, Tipogr. Univ. ,,Dimitrie Cantemir…, p. 108-111.
2. Dictionarul stiintelor speciale ale istoriei,
Bucuresti, Ed. St. si Encicl., 1982.
3. EDROIU, NICOLAE, Introducere in stiintele auxiliare
ale istoriei, Cluj-Napoca, Tipogr. Univ. ,,Babes-Bolyai…,
1992, p. 220-227.
4. LEONACHESCU, P. NICOLAE, Batalia pentru sistemul
metric, Editura Ion Creanga, 1986.
5. RUXANDRA, VALERIU, Metrologie, partea I-a,
Bucuresti, 1983.
6. SACERDOTEANU, AURELIAN, Curs de stiinte auxiliare
ale istoriei, dactilografiat, p. 116-121.
7. STOICESCU, NICOLAE, Cum masurau stramosii. Metrologia
medievala pe teritoriul Romaniei. Bucuresti, Ed.
St. si Encicl., 1971.
|
